O delegație a comunei Bogdănești, județul Vaslui, a inițiat un proiect de înfrățire cu satul Borogani, raionul Leova.

O delegație a comunei Bogdănești, condusă de primarul Ion Dorobanțu, a fost prezentă în satul Borogani, raionul Leova, Republica Moldova, pentru a iniția un proiect de înfrățire între cele două unități administrativ-teritoriale. Dincolo de semnificația istorică a acordului, pus în aplicare la 100 de ani de la înfăptuirea României Mari, respectiv unirea Basarabiei cu România, acesta are și o aplicabilitate practică, în contextul Proiectului Operațional Comun România – Republica Moldova ENI 2014-2020.

Pe lângă o fructuoasă colaborare în domeniile administrativ, educațional, cultural, sportiv etc, cele două unități administrativ-teritoriale doresc să acceseze în comun un proiect transfrontalier cu finanțare europeană pentru înființarea/reabilitarea unor centre de sănătate.

“Calea europeană este singura noastră șansă”, a  apreciat în discursul său primarul satului Borogani, prof. Elena Savițki, idee întărită de primarul de Bogdănești, care a evidențiat progresele făcute de comuna pe care o păstorește din anul 2008 și beneficiile aduse de finanțările cu fonduri europene după ce România a fost admisă în Uniunea Europeană.

Cert este faptul că toți consilierii satului Borogani au votat ”Pentru” acest proiect de înfrățire. După vizitarea principalelor obiective administrative, educative și culturale, delegația vasluiană a asistat la un frumos program artistic, susținut de ansamblurile vocale ale gimnaziului și casei de cultură din localitate. La eveniment a fost prezentă și Lidia Lupu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Sursa: http://obiectivvaslui.ro/se-strang-legaturile-cu-basarabenii-bogdanestii-s-au-infratit-cu-boroganii/

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.