Peste câteva luni, mulți vasluieni vor decide să plece în concediu în afara țării, chiar în afara spațiului Uniunii Europene, lucru care impune intrarea în posesia unui pașaport. Fără acest document, excursia sau vacanța propusă nu poate avea loc, pentru că respectivii nu vor fi lăsați să intre în respectivul stat. Dacă sunteți deciși să mergeți într-o astfel de locație, trebuie să vă faceți pașaport din timp, nu să așteptați venirea sezonului estival, când, de regulă, este foarte aglomerat la Serviciul Pașapoarte și când timpul de eliberare a documentului crește.

Vasluienii care vor să-și facă pașaport trebuie să verifice dacă au sau nu CNP-ul trecut pe pe certificatele de stare civilă, iar dacă nu, trebuie să meargă, înainte de a solicita pașaportul, la serviciile de evidență a persoanelor. Cererile de eliberare a pașapoartelor simple electronice și a celor simple temporare se depun și tipăresc automat în momentul depunerii documentelor.

Cei ce au domiciliul sau reședința în județ pot solicita personal pașapoarte simple electronice sau simple temporare, cu următoarele acte: carte de identitate, carte de identitate provizorie sau buletin de identitate, în original (CI provizorie poate fi acceptată doar dacă este însoțită de certificatul de naștere, în original); pașaportul anterior, dacă acesta există; dovada achitării taxelor și tarifelor de emitere a pașaportului simplu electronic sau a celui simplu temporar, cu numele titularului, în original.

Pentru pașaportul persoanei de peste 12 ani, cu valabilitate cinci ani, taxa este de 258 de lei, iar pentru cei sub 12 ani, cu valabilitate trei ani, 234 de lei. Pentru pașaportul simplu temporar, valabil un an, achitați 96 de lei. Plata se face prin internet banking, virament bancar, mandat poștal sau numerar. Pe documentul de plată vor fi înscrise CNP-ul, numele solicitantului, contul IBAN, codul fiscal și denumirea Instituției Prefectului unde va fi depusă cererea de eliberare a pașaportului, suma și tipul de document pentru a cărui contravaloare se încasează banii. Plata în numerar se face la Trezorerie sau prin mandat poștal.

Atât pentru pașapoartele simple temporare, cât și pentru cele simple electronice, dacă plata s-a făcut online, când depuneți cererea, trebuie să aveți și extrasul de cont. Dacă plătiți prin mandat poștal, trebuie să aveți factura de la oficiul poștal.

Sursa: http://obiectivvaslui.ro/faceti-va-pasaportul-din-timp/

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.