Centralele termice în condensație – soluția ideală de încălzire pe timp de iarnă

0

Interesul tuturor este de a asigura nivelul optim de confort termic în locuință, mai ales pe timp de iarnă când temperaturile scăzute pot crea un disconfort major. Cei care încă nu dispun de un sistem inteligent de încălzire ar trebui să se orienteze cât mai rapid după o soluție în acest sens întrucât zăpezile deja au acoperit peticele de pâmânt domolite de toamnă.

În acest sens, centralele termice în condensație constituie o opțiune avantajoasă pentru că alcătuiesc gama de echipamente termice care reușește cu succes să asigure încălzirea eficientă a încăperilor, dar și a apei calde menajere. Tehnologia condensării pe care o includ este cea care contribuie considerabil la creșterea randamentului cu un procent de până la 109%.

Achiziționarea unui astfel de sistem care a fost fabricat după principiul calității este de preferat. În acest sens, magazinul online shop-einstal.ro vine cu o serie de propuneri de centrale termice în condensație, realizate de producători precum Saunier Duval, categoriile ISOTWIN sau Thelia.

De ce sunt centralele termice în condensație o soluție de încălzire eficientă?

Acestea au un principiu de funcționare deosebit, ceea ce face în fapt posibilă încălzirea eficientă a locuințelor. Este vorba despre recuperarea căldurii prin condens, cea care face de altfel diferența între acest tip de centrale și celelalte modele disponibile pe piață. Dacă celelalte soluții produc căldură numai prin arderea de combustibil sau cu ajutorul energiei electrice, acum mai este inclusă o etapă de lucru. Se are în vedere utilizarea de energie, obținută prin ardere, pentru sporirea randamentului pe care îl oferă sistemul. În timpul acestui proces de condensare rezultă o cantitate de apă care se elimină prin țeava specifică a apelor reziduale.

Funcționarea la capacitate maximă este posibilă numai atunci când centrala dispune de o izolare corespunzătoare, iar modelele de pe www.shop-einstal.ro îndeplinesc acest criteriu – motiv pentru care sunt preferate de publicul larg.

Spre exemplu, centrala Saunier DUVAL IsoTwin reprezintă răspunsul ideal pentru că asigură un confort termic de 3 stele, aceasta fiind fabricată în conformitate cu reglementările UE ce vizează etichetarea de eficiență energetică, precum și proiectarea ecologică. Sistemul dispune și de pompă ce înglobează tehnologii de ultimă generație, ceea ce îl face să se afle în topul preferințelor.

Despre randamentul energetic asigurat de centralele în condensație

Eficiența energetică este unul dintre factorii principali ce fac diferența dintre centralele în condensare și celelalte tipuri. Pentru că acestea includ componente special create pentru a recupera căldura, reușesc să atingă o eficiență în procent de până la 107 – 109%. Este cheia pentru a produce aceeași cantitate de căldură, consumând însă o cantitate cu mult mai redusă de combustibil.

Costurile pe care le implică centrala termică în condensație

Inițial utilizatorii au tendința de a crede că beneficiile oferite de un astfel de sistem vin alături de o investiție financiară considerabil de mare. Abia apoi, analizând o serie de factori, aceștia ajung la concluzia că lucrurile se prezintă diferit. O centrală termică în condensație funcționează pe orice tip de instalație de încălzire, iar acest aspect contează enorm. Este potrivit atât pentru cei care folosesc încălzire prin pardoseală, cât și pentru sistemele de încălzire ce utilizează radiatoare. În timp investiția inițială este amortizată prin cheltuielile mult mai reduse implicate.

Pe lângă toate acestea, cei care folosesc centralele în condensație trebuie să aibă în vedere că durata de viață medie a acestora este de 10 ani, iar asta înseamnă suficient timp pentru a economisi din prețul inițial al centralelor convenționale noi.

Detalii importante cu privire la centralele termice în condensare

Iată care sunt și celelalte aspecte pe care ar trebui să le cunoască cei ce doresc să achiziționeze un astfel de sistem de pe shop-einstal.ro.

Utilizarea acestei centrale trebuie să aibă în vedere includerea unui cronotermostat, precum și a unei sonde externe și a unei izolații pe măsură pentru ca randamentul să fie menținut supraunitar și încălzirea să fie una eficientă.

De asemenea, este important să se știe că randamentul la încălzire al centralelor în condensație poate și influențat și în funcție de orientarea către punctele cardinale sau de eficiența cu care sunt încălzite apartamentele vecine, în cazul celor ce locuiesc la bloc. Este modalitatea cea mai indicată pentru a putea înregistra pierderi de căldură reduse.

În ceea ce privește reziduurile ce rezultă în urma condensării, scurgerea acestora se poate realiza atât printr-o ieșire separată racordată corespunzător, cât și cu ajutorul unui recipient ce se va goli periodic. În orice caz, este necesară o atenție sporită când se realizează golirea, întrucât lichidul are un coeficient acid crescut.

Având în vedere aceste aspecte, cei interesați pot comanda centrala termică în condensare potrivită de pe shop-einstal.ro, la un preț rentabil.

Sursa: http://www.vremeanoua.ro/centralele-termice-in-condensa%c8%9bie-%e2%80%93-solu%c8%9bia-ideala-de-incalzire-pe-timp-de-iarna

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.