Azi e ca la parada gay în presa vasluiană, cu bliz-blizuri, cu ghirlande, artificii, abțibilduri, dansuri, jocuri și bucurie, totul e colorat de-ți ia ochii, o feerie, dar e și cu umanitare, cu spirituale, cu cruci date peste cap (și la parada gay îți faci cruce, eu unul o fac din instinct!).
Ba chiar Vremea nouă a devenit cel mai pozitivist ziar din județ, că ieri a băgat un up date de pe cerul cel albastru închis: „Fulgii de nea au ajuns și la Vaslui!”, cu o ninsoare cu zăpadă: „ZAPADA…De mai bine de o oră, o ninsoare a luat pe nepregătite vasluienii care nu se așteptau să vadă zăpadă în acest început de decembrie”. Care a văzut-o la televizor nu se pune! Gospodinele casnice au ieșit prima dată în zi de pe Facebook afară, dar până să coboare scările up date-ul era ”down date”, dar Vremea nouă nu a mai venit cu nimic, „Fulgii de nea au plecat de la Vaslui din cauza lui Buzatu!”.
Robo al nostru selectează în fiecare dimineață dintre articole la categoriile „umanitar”, „divertisment”, „cultură”, „spiritualitate” și „biserică” în draci, Doamne iartă-mă!, ca niciodată până acu’… Deci, se întâmplă ceva pe partea spirituală a existenței, în presa vasluiană, ceva de sezon, în mod evident. Așa că, o să (le) treacă…!
Cu bucurie nedisimulată încă mai sărbătorim naționala zi de 1 decembrie, în care am fost mai români, mai naționali, și ne pregătim să fim mai buni, de Crăciun, mai spirituali.
Chestia asta cu „mai buni” la ocazii mie îmi trezește niște suspiciuni că care cumva în restul anului am fost mai răi și era loc de mai bine, loc pe care îl umplem acum. De fapt, mi se pare că e o (auto)demascare. …Ori aiasta nu se poate! Cine, noi?! Nu, domnule, numai buni am fost!
Și atunci, cum de se găsesc unii, nu puțini, care să ne sfătuiască acum ca de Crăciun să fim mai buni …Ne-a jicnit! Sau, în orice caz, ne-a incriminat puțin! N-am fost numai buni tot anul?! …Eu nu cred asta…!
Dar să ne întoarcem la veselie și… parada gay. A venit bradul și a fost așezat în centru…. …Nu încă! Cu sexul băgăm acum, care a devenit ceva foarte relativ în ziua de azi, o chestie de orientare. Dar ca la Vremea nouă mai rar. Un vasluian sau vasluiancă… genurile nu mai înseamnă ce însemnau odată, deci un ceva oarece, sexual, totuși, că nu se poate altfel, a reușit să-și schimbe sexul în timpul unei simple convorbiri telefonice, fără nicio intervenție chirurgicală. Vremea nouă scrie: „Bunã seara! Mã scuzati cã vã deranjez, dar cu dumneavoastrã am vorbit despre situatia familiei Baciu din Vaslui?”, asa a fost abordatã o vasluiancã de pe contul fals al vedetei de televiziune Andreea Marin. Crezând cã în spatele paginii de Facebook se aflã chiar aceasta, vasluianul îi rãspunde…”. Este un articol despre o metodă de a înșela oamenii de către unii care chiar și de Crăciun nu sunt mai buni… decât la ce fac. Deci, până să-i dea răspunsul, vasluianca devenise vasluian… Hoții ăștia sunt tot mai inventivi, dar să te înșele la propria sexualitate…!
„Bucurii pentru copii, de sărbătorile de iarnă”, „Luna porților deschise la bibliotecă” și chiar un „Recital de pian de Moș Nicolae”… Când mai scrii despre un recital de pian dacă nu de Moș Nicolae?! „Se anunță un revelion frumos la Bârlad: focul de artificii…” …Cuvântul „frumos” în ziar, și încă într-un titlu…! …„Mai buni”! „Bradul din centrul Vasluiului, cel mai frumos din ultimii 10 ani” …Și „mai buni”!
Eu de atâta bine îmi vine să fac o mare faptă rea, ca să păstrez planeta într-un echilibru relativ, fără de care riscăm extincția… Alfa și omega, yin și yang, fraților, bine și rău! Fără dihotomia asta ne stricăm tot feng shuiu! Păi, cum am ști să distingem binele dacă nu am fi experimentat răul?! Așa că aveți grijă să nu fie prea bine, încât să uităm răul, că pe urmă binele ar putea să devină rău, și noi nici să nu ne dăm seama. M-ați înțeles?
Dați-o dracu! Distrugem echilibru…! De fapt, nu sunt motive de îngrijorare, pentru cealaltă parte a balanței avem timp tot anu’…
Altceva nu mai este decât bine, decât că nu știm ce o fi „vacin”-ul ăsta din următorul titlu de la Obiectiv: „A venit a doua tranșă de vacin antigripal”. La ce vă gândiți? …Și-i sărbătoare cu cruce roșie… „Mai buni”!!!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.