Oameni mari și oameni mici, și încă câțiva pitici

0

Azi în frumoasa noastră revistă a presei e despre oameni, oameni mari și oameni mici, și încă câțiva pitici, oameni mari care sunt de fapt mici și oameni mici care ar vrea să fie mari… dar nu reușesc nici de-a dracu’…! E cu domnul Ștefan cel Mare și „prefectul Edi Popica”. Deci, e cu …„Ooo, voi oameni, vooi oameni minuaaați…” …Ca-n melodia lui Marius Țeicu…

„Edi Popica este prefectul anti-tero!”

Ăsta de mai sus e un titlu din Vremea nouă care îmi dă toate planurile peste cap. Eu încerc să fac o revistă a presei cât de cât amuzantă aici, să scot un zâmbet măcar din mult prea serioasa presă locală vasluiană, iar ea, presa locală vasluiană, mă servește din plin, e drept. Dar câteodată e prea mult. Prea mult! De exemplu, citești un titlu de ăsta și râzi… Cum să nu râzi?! Și atunci ce să mai fac eu?! S-a terminat!

Nici comuniștii nu își permiteau să pună asemenea titluri ca să ne transmită cât de bine e cu tovarășu’ în frunte. „Bă, să fiți fericiți, că vă ia mama dracu’!”. Ce obiectivitate?! Ce deontologie?! Vrăjeli de adormit cititorul! Noi suntem cu prefectul, pe care îl alintăm „Edi”, dintr-un început, ca să se știe. Edi Popica este prefectul nostru, el este înalt, este frumos și ne apără de rele. Edi Popica, noi te iubim!

Dar eu, poate sunt singurul, dar îl compătimesc pe Edi. Să vrei să ajungi mare și să devii atât de mic… Să iei un salariu atât de mare și… Ce iei pe mere, dai pe… Timofticiuc de la Vremea nouă…! Nu are niciun sens, zău, măi Edi! Zi-le și tu naibii să fie mai subtili și să-și folosească numai buzele, măcar acum, la început, nu și limba. E dezgustător să-și lase balele așa prin ziar și te fac să pari mic, mic de tot! Păi, cum?! Să scrie „prefectul județului Vaslui, Eduard-Andrei Popica, își ia în serios poziția pe care o deține…”?! Sau „prefectul este dornic să învețe cum să coordoneze întreg județul în urma unei situații de urgență…” (în urma, nu în timpul!). Sau „se pare că noul prefect încearcă să obțină cât mai multe informații despre cum se gestionează o astfel de situație…”?! Parcă ar vorbi despre un copil, nu ți se pare? „Edi a făcut deja primii pași și a spus „gaga” și „dada” și, da!, sutem siguri că în curând vom fi în măsură să vă dăm această minunată veste: Edi va renunța și la pamperști peste doar câteva zile! Deja a învățat să se ducă la oliță!”.

Dar, până una-alta, să încercăm să anticipăm următoarea știre despre prefect din Vremea nouă: „Ieri, prefectul Edi Popica a folosit toaleta instituției pe care cu onor o conduce și a făcut legat. Deci, e bine!”. Da, sigur, veți vedea că am greșit… Dar cu cât…?!

Morții cu morții și vii cu vinul!

De acum începe perioada recordurilor de sarmale, și de pahare, și de cazane… Nu știți? S-a deschis sezonul la zilele orașelor, comunelor, satelor, hramurilor, a bisericilor, mănăstirilor, icoanelor, sfinților și părinților. Toate așezate frumos în calendar acolo unde trebe: vara! Tot ceea ce începe printr-o mare organizare și sfârșește într-o mare confuzie!

Bine, câteodată poate să înceapă cu o mare confuzie… De exemplu, nimeni nu știe și nici măcar ei, ștefănenii cei mari, cum ar veni, locuitorii comunei Ștefan cel Mare, nu știu ce au ei cu el, cu Ștefan cel Mare, care le-a dat numele și le-a mai dat și altele, cum ar decurge, istoric. Dar ziua morții lui, 2 iulie, scriu toae ziarele, e sărbătorită ca ziua comunei…

Nu știu ce au cu marele domnitor și ce le-a făcut, că eu am auzit numai lucruri bune despre om: că a fost viteaz, s-a fofilat printre ăia puternici de atunci ca să țină Moldova pe mușchiul lui, a făcut biserici frumoase și a avut multe gagici. La ultimul capitol cică l-a luat și pe Băsescu prin profesionalism, ceea ce nu e ușor. L-au pus unii și în clasament drept cel mai mare român din toate timpurile, deși omu’ habar nu avea pe atunci că e român. Dar l-a întrecut și pe Gigi Becali, la golaveraj. Despre el se știu câteva lucruri, precum că a fost mic la stat și mare la sfat. Se mai știe și că era mânios și „degrabă vărsătoriu de sânge nevinovat”, dar asta nu se spune la fel de des. Unii citează că ar fi zis că Moldova nu era a lui. Nu a zis el! Era a lui și a urmașilor!

Locuitorii comunei Ștefan cel Mare de pe lângă Vaslui, despre care vreau să vă povestesc, sărbăutoresc cu mare fast, cu muzică, dansuri, mici, mii de sarmale și multă băutură, adică tradițional românește, moartea domnitorului Ștefan cel Mare, care și-a dat obștescul sfârșit pe 2 iulie. Data a fost aleasă pentru a fi sărbătorită ca „Ziua comunei Ștefan cel Mare”, prin câteva mici festivități solemne, alte mici momente artistice și o mare dixtracție care să le contrazică flagrant. Puțini participă la festivitățile solemne, ceva mai mulți la momentele artistice și toți la dixtracție. Deci repetăm: moartea lui Ștefan cel Mare a devenit sărbătoare în comuna Ștefan cel Mare din județul Vaslui, de nu poți să zici decât că astea sunt obiceiuri de popor barbar sau, dacă nu, în orice caz, de popor neinspirat.

Ca să reducem la un absurd și mai mare: ești un turist neamț, francez sau american, ți-ai piedut mințile și busola civilizațională, și nimerești din întâmplare în Ștefan cel Mare de pe lângă Vaslui în ziua comunei. Te veselești cu ștefănenii cei mari la sfat, mici la stat și degrabă vărsători de vin pe grumazul nevinovat, dansezi, spui bancuri corecte politic, bei cât un ștefănean, îți vine să te iei la bătălie pentru că, de la o vreme, te înțelegi cu ei precum ei cu turcii în trecut, te îndopi cât să-ți explodeze metabolismul, după care ai proasta idee să-l întrebi pe unu’ care te-ar putea pricepe, vreun costum occidental, nu tradițional:

– Domnule, dar ce sărbătorim noi aici?

– Aaa, ziua comunei, moartea lui Ștefan cel Mare.

– Doamne iartă-mă!, da’ ce va făcut omul ăsta de vă bucurați atât de mult și chiar și după atât timp de moartea lui?!

– Aaa, nu, noi îl cinstim în felul ăsta.

Ce-o să mai zică francezul, neamțul sau americanul în momentul ăla?! „Straniu popor românii ăștia!”

Explicația rațională, dacă poate să existe așa ceva, este că data morții este singura cunoscută pentru Ștefan cel Mare, cea de naștere nu se prea știe, așa că… cei din Ștefan cel Mare nu au găsit o altă rimă, o altă potriveală, cum ar veni, mai ales că cade taman în iulie, numai bine pentru niște manifestări solemne dimineața, pe răcoare, și ceva mai aprinse, după-amiaza, pe arșiță, și melancolice cât butoiu, spre seară. Despre Ștefan cel Mare ce să mai spunem?! Morții cu morții și vii cu vinul!

Să mai bem un păhărel, să ne mai înfrățim nițel!

Vasluiul,  un oraș cu… 100 de mii de locuitori (nelocuit în majoritate, mai ales de către moldoveni) se înfrățește cu o comună din Basarabia, Purcari, care are vreo 2.000 de omuleți. Iar explicația nu poate sta decât… tot în băutură.

Ce avantaje ar putea să aibă Vasluiul de pe urma unei asemenea înfrățiri ar putea să ne transmită prin gâtlejul său doar Dumitru Buzatu, președintele pesediștilor de vin roș și al Consiliului Județean, alb, care a venit cu ideea, după ce a gustat ceva pe acolo. Asta pentru că Purcari este „vestită pentru cramele și vinurile care se vând în toată Europa”. Așadar, Buzatu și compania s-au hotărât să nu mai cumpere data viitoare… Că nu poți să cumperi de la frați! Nu se face! De fapt, o spune Pavăl, primarul Vasluiului, care pune pe primul plan al noii frățietăți… vizitele dulci: „Semnăm un document prin care vasluienii și frații noștri de la Purcari se vor putea vizita oricând, vor putea colabora în diverse domenii sau vor putea accesa proiecte cu finanțare europeană”. Ca să fie clar: cele mai importante în noua înfrățire sunt vizetele câtorva vasluieni aleși la Purcari, adică în cramele cele vestite.

Ce să mai spui? De la oficialitățile din Purcari, Buzatu și Pavăl au primit cadou câte un buzdugan …Deci, o să fie cu vin roșu…

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.